La mijlocul acestei săptămâni Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” şi-a sărbătorit cea de-a 20-a aniversare. Potrivit directorului adjunct al instituţiei, Angela Patraş, manifestările sărbătoreşti au inclus un Te Deum oficiat de 6 preoţi, ateliere tematice , o expoziţie cu vânzare a produselor alimentare preparate de elevi şi alte activităţi festive.
În cei 20 de ani de activitate Liceul “Onisifor Ghibu” a fost absolvit de peste 1800 de elevi. În prezent, in această instituţie de învăţământ activează 39 de cadre didactice şi studiază 348 de elevi în clasele gimnaziale şi liceale.
Primul liceu a fost fondat in raionul Orhei după proclamarea Independenţei. Acesta a luat nastere la 15 septembrie 1993 în clădirea care era ocupată anterior de şcoala rusă nr.5.
În primăvara anului 1996, liceul a primit numele ilustrului om de cultură român Onisifor Ghibu, în curtea institutiei fiind instaurată şi o sculptură în memoria acestui eveniment.