Un bărbat din Orhei va primi 5000 euro din bugetul de stat, după ce s-a plâns la CEDO că autoritățile responsabile nu au investigat corespunzător cazul său de maltratare.
Potrivit rezumatului hotărârii CEDO care a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova și a fost publicat pe site-ul agentului guvernamental la CEDO
La 28 septembrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Evghenii Duca v. Republica Moldova (nr. 18521/13).
Potrivit circumstanțelor cauzei, la 12 septembrie 2010, în jurul orei 3 dimineața, în timp ce se întorcea de la un club de noapte din Orhei, reclamantul a fost atacat și maltratat de către o persoană necunoscută. Potrivit reclamantului, S. și G., care se aflau la acel moment cu persoana necunoscută, fuseseră martorii incidentului. În următoarea zi, agresorul ar fi telefonat reclamantul de pe un număr ascuns și l-ar fi amenințat cu aplicarea violenței în cazul în care acesta ar fi depus o plângere la poliție.
La 15 septembrie 2010 reclamantul a depus o plângere la poliție, solicitând tragerea la răspundere a făptuitorului. În perioada imediat următoare, poliția a audiat mai mulți martori, iar la 20 septembrie 2010 cauza contravențională a fost suspendată, deoarece pretinsul contravenient nu fusese identificat.
La 5 octombrie 2010 Procuratura r. Orhei a ordonat reluarea examinării cauzei potrivit procedurii penale, deoarece din conținutul plângerii inițiale a reclamantului rezulta o suspiciune rezonabilă de comitere a huliganismului.
La 21 martie 2011 a fost pornită o cauză penală în acest sens. În cadrul investigațiilor, reclamantul și-a reiterat declarațiile cu privire la apelul telefonic amenințător de după respectivul incident. Ulterior, el s-a plâns în repetate rânduri judecătorului de instrucție, invocând întârzierea nejustificată a urmăririi penale și pretinsele inacțiuni ale organului de urmărire penală pentru identificarea făptuitorului. Cu toate acestea, abia la 16 martie 2012 judecătorul de instrucție a admis parțial una dintre plângerile reclamantului și a obligat organul de urmărire penală să identifice numărul de telefon și persoana care l-ar fi amenințat pe reclamant. De asemenea, el a dispus audierea și confruntarea mai multor martori, precum și întocmirea portretului-robot al suspectului.
La 17 iulie 2012 și, respectiv, 18 ianuarie 2013 reclamantul a solicitat oferirea informațiilor cu privire la derularea investigațiilor. Prin răspunsul din 24 ianuarie 2013, procurorul a informat reclamantul despre efectuarea acțiunilor în vederea identificării numărului de telefon al apelantului, însă, din motive tehnice, operatorul de telefonie mobilă fusese în imposibilitate de a furniza informația solicitată. De asemenea, reclamantul a fost informat că martorii fuseseră audiați în mod repetat, însă nu a fost posibil de schițat portretul-robot al suspectului, deoarece martorii nu-și mai puteau aminti cum arăta el, în plus, confruntarea dintre martori nu putea fi efectuată, deoarece unul dintre ei părăsise țara în octombrie 2012.
În luna mai 2013 reclamantul a recepționat de la procuror răspunsul operatorului de telefonie mobilă, în care se nota despre imposibilitatea oferirii informațiilor, în 2013, cu privire la apelurile efectuate în 2010, deoarece asemenea informații se păstrau doar un an.
Ulterior, urmare a altor demersuri ale reclamantului și a investigării suplimentare a cauzei, la 14 martie 2014 procurorul a emis o ordonanță de suspendare a urmăririi penale, care a fost menținută de către judecătorul de instrucție la 15 mai 2014, invocându-se imposibilitatea identificării persoanei vinovate de comiterea infracțiunii.
La 6 iunie 2014 și 16 iunie 2015 reclamantul a solicitat detalii cu privire la acțiunile întreprinse în vederea identificării făptuitorului. Deși reclamantul a contestat caracterul complet al acelor acțiuni, plângerile sale au fost respinse de către judecătorul de instrucție, la 16 octombrie 2015 și, respectiv, 30 iunie 2015.
În fața Curții, reclamantul a invocat încălcarea Articolului 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), argumentând că autoritățile naționale nu ar fi efectuat o investigație eficientă cu privire la plângerile sale de maltratare.
Curtea a notat că, deși fusese pornită o investigație promptă cu privire la plângerile reclamantului, aceasta s-a limitat la proceduri de ordin administrativ. O urmărire penală a fost inițiată abia jumătate de an mai târziu, ceea ce a limitat în sine utilitatea oricăror probe colectate (a se vedea, e.g., Guțu v. Moldova, nr. 20289/02, § 61, 7 iunie 2007; Gasanov v. Republica Moldova, nr. 39441/09, § 53, 18 decembrie 2012; și Ciorap v. Republica Moldova (nr. 5), nr. 7232/07, § 62, 15 martie 2016). De asemenea, Curtea a reținut că, deși reclamantul a informat autoritățile despre apelul telefonic amenințător de la bun început, organul de urmărire penală a întreprins acțiuni întârziate în acest sens. Astfel, ea a statuat că investigațiile penale cu referire la plângerile reclamantului, precum și eșecul autorităților naționale de a-l informa pe reclamant despre desfășurarea anchetei, nu au fost eficiente și, în consecință, a avut loc încălcarea Articolului 3 din Convenție sub aspect procedural.
Curtea a acordat reclamantului 5000 de euro pentru prejudiciul moral și 15 euro pentru cheltuieli poștale.
Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.