Select your Top Menu from wp menus

CEC solicită Ministerului Justiției să limiteze activitatea Partidului ”Șansă”

În conformitate cu prevederile Legii nr. 294/2007 privind partidele politice, activitatea partidului politic poate fi limitată , în speță, pentru neprezentarea raportului privind gestiunea financiară sau a informațiilor necesare efectuării supravegherii și controlului finanțării partidului politic, anunță astăzi, într-un comunicat de presă, Comisia Electorală Centrală (CEC).

La începutul lunii ianuarie curent, CEC a pornit și înregistrat procese contravenționale în privința conducătorului Partidului „ȘANSĂ”, trezorierului acestuia și a 76 de donatori, suspectați de încălcarea legislației.

CEC anunță zeci de  încălcări și procese contravenționale, după un control la ”Șansă”

În comunicat se mai spune că CEC a sesizat Ministerul Justiției ( MJ) pentru a obliga „ȘANSĂ” să-i prezinte informațiile necesare pentru efectuarea controlului complex al finanțării campaniei electorale aferente alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, inițiat de către CEC la 8 noiembrie 2023.

Din cauza că reprezentanții partidului nu au cooperat cu autoritatea electorală, controlul s-a limitat doar la examinarea datelor din rapoartele financiare ale „ȘANSĂ”, a informațiilor oficiale suplimentare primite de la Serviciul Fiscal de Stat, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și a celor colectate de grupul de control, notează CEC

Vezi și Sponsorii ”Șansă”: 2,8 milioane de lei în 7 zile. Cine a performat la Orhei

Anterior, CEC a sesizat fiscul pentru verificarea corectitudinii colectării donațiilor de către „ȘANSĂ” aparent în lipsa documentelor primare cu regim special (bonuri de plată) și MJ să întreprindă acțiunile necesare în vederea obligării partidului politic să prezinte datele necesare și să se conformeze prevederilor legale relevante. 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cec-solicita-ministerului-justitiei-sa-limiteze-activitatea-partidului-sansa/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19