Select your Top Menu from wp menus

CEC și CICDE înregistrează restanțe în implementarea planurilor strategice, raport

Comisia Electorală Centrală (CEC) și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) înregistrează restanțe în implementarea planurilor strategice pentru anii 2016-2019. Potrivit unui raport al Asociației Promo-LEX prezentat joi, 3 august, în cadrul unei mese rotunde, gradul de realizare a acțiunilor planificate în 2016 este puțin peste 60% şi, respectiv, 40%, transmite IPN.

Mariana Focşa, analist al asociației, a spus că pentru realizarea planurilor strategice, cele două instituții anual aprobă planuri de acțiuni. Pentru 2016, CEC a prevăzut realizarea a 37 de acțiuni, dintre care 23 au fost executate integral, 6 implementate parțial, 5 nu au fost realizate, iar 3 au fost declarate nesemnificative. „Nesemnificative au fost declarate acțiunile privind perfecționarea mecanismului de formare a secțiilor de vot în străinătate şi creșterea nivelului de transparență decizională în privința proiectelor de politici electorale propuse spre consultare publică”, spune Mariana Focşa.

Acțiunile neexecutate de către CEC în 2016 țin de promovarea respectării principiului egalității de gen în cadrul organelor electorale, elaborarea unor mecanisme de monitorizare publică și evaluare a respectării cadrului normativ de către subiecții implicați în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale şi elaborarea proiectului de lege privind mecanismele de implementare deplină SIAS „Alegeri” către alegerile parlamentare din 2018.

Potrivit raportului, pentru 2016, CICDE a prevăzut realizarea a 34 de acțiuni, dintre care 14 au fost executate, 4 implementate parțial, 13 nu au fost realizate, iar 3 au fost declarate nesemnificative. „Performanţă redusă a fost înregistrată la capitolul privind menținerea în activitatea instituţiei și motivarea formatorilor electorali, ca să rămână în echipă. Constatăm un nivel redus de participare în procesul de identificare a obiectivelor de activitate ale CICDE”, a declarat Mariana Focşa.

Igor Bucataru, șeful echipei de analiză al Misiunii de Observare Promo-LEX a spus că raportul recomandă CEC extinderea campaniilor educaționale și motivaționale și în perioadele non-electorale, extinderea relațiilor de colaborare cu reprezentanții diasporei. La fel, în perioadele non-electorale se recomandă identificarea instrumentelor de colaborare între instituțiile implicate în organizarea și desfășurarea alegerilor. CICDE i se recomandă formularea clară a activităților planificate, stabilirea drept prioritate în activitatea instituției identificarea și implementarea mecanismelor de motivarea și reținere a formatorilor.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cec-si-cicde-inregistreaza-restante-in-implementarea-planurilor-strategice-raport/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19