CEC face apel către concurenții electorali și organele de drept să asigure desfășurarea unui proces electoral corect

Comisia Electorală Centrală (CEC) atrage atenția asupra necesității respectării legislației electorale, în special fiind vorba de câteva aspecte: organizarea transportării ilicite a alegătorilor, coruperea alegătorilor, implicarea cultelor religioase în alegeri.
La alegerile prezidențiale din 2016, dar și la cele parlamentare din 2019, CEC a recepționat mai multe sesizări cu privire la cazuri de transportare organizată a alegătorilor către secțiile de votare, în special a celor cu domiciliul în localitățile din stânga Nistrului. În hotărârile despre confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatului de Președinte al Republicii Moldova, dar și cu privire la confirmarea rezultatelor alegerilor parlamentare și la validarea mandatelor deputaților aleși, Curtea Constituțională a reținut că „transportul organizat al alegătorilor nu reprezintă, în sine, o încălcare electorală, cu excepția cazului în care se probează faptul că au fost exercitate presiuni necuvenite pentru a influența opțiunea alegătorilor”.
Prin urmare, Comisia menționează, pe de o parte, obligația organelor de drept de a contracara orice acțiune menită să organizeze/efectueze transportarea ilicită a alegătorilor, iar pe de altă parte, obligația concurenților electorali de a se abține de la acțiuni care implicit influențează opțiunea alegătorilor și rezultatele alegerilor, fapt care ar putea servi drept temei pentru anularea rezultatelor și aplicarea sancțiunilor de rigoare, inclusiv a sancțiunii de excludere din cursa electorală.   
De asemenea reiterăm că, în opinia Curții Constituționale, o gravă încălcare a principiilor alegerilor libere și democratice și a procesului echitabil și transparent al alegerilor, care creează precondiții pentru a pune la îndoială legalitatea și legitimitatea alegerilor și poate influența rezultatele alegerilor, reprezintă coruperea alegătorilor prin care se înțelege oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să îşi exercite drepturile electorale într-un anumit mod în cadrul alegerilor și care este interzisă conform art. 41 alin. (5) din Codul electoral.
Potrivit Codului penal, oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să îşi exercite sau să nu îşi exercite drepturile electorale în cadrul alegerilor, în cazul persoanei fizice, se pedepsește cu amenda în mărime de la 550 la 850 de unități convenționale sau cu închisoare de la un an la 5 ani, iar în cazul persoanei juridice – cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
În acest context, Comisia atrage atenția că asigurarea neadmiterii coruperii alegătorilor este unul din elementele cheie pentru aprecierea caracterului liber și corect al alegerilor, precum și validarea acestora, inclusiv prin încrederea alegătorilor în rezultatele alegerilor, fiind pilonul legitimității puterii în stat, fapt pentru care toate părțile implicate în procese electorale urmează să manifeste o poziție activă în acest sens.
Urmează a fi atrasă atenția și la faptul că, potrivit art.31 alin.(4) din Constituție, cultele religioase sunt autonome şi separate de stat. Mai mult decât atât, Codul electoral interzice finanţarea ori susţinerea materială sub orice formă, directă şi/sau indirectă, a activităţii partidelor politice, a campaniilor electorale/ concurenţilor electorali de către organizaţiile religioase. În acest context, Curtea a reţinut că „efectuarea agitaţiei electorale şi/sau susţinerea financiară sau materială a concurenţilor electorali, desfăşurarea de acţiuni prin care se încalcă Constituţia Republicii Moldova constituie temeiuri pentru suspendarea activităţii cultelor religioase şi a părţilor lor componente”. 
Astfel, CEC cheamă organele de drept să investigheze prompt toate semnalele primite, inclusiv din spațiul public, concurenții electorali să sesizeze organele abilitate la timp cu prezentarea dovezilor concludente, observatorii să-și realizeze misiunea nepărtinitor, iar toate organele de stat să le ofere sprijin  la documentarea unor asemenea situații.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

2 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

4 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago