Categories: PoliticȘtiri

CEC are o nouă conducere

Profesorul universitar Dorin Cimil este noul președinte al Comisiei Electorale Centrale. Pentru candidatura sa au votat șapte din cei nouă membri ai Comisiei. Un membru a votat împotrivă, iar altul s-a abținut. Candidatura lu Dumitru Cimil a fost singura propusă la această funcție, transmite IPN.

În aceeași ședință, vicepreședinte CEC a fost ales, cu opt voturi pro și o abținere, Vladimir Șerban, iar Maxim Lebedinschi a devenit secretar CEC, cu votul a șapte membri.

După ședință, noul președinte al Comisiei Electorale a spus că își propune „să pună pe roate întreg procesul electoral care va fi lansat în Republica Moldova, să fie corect în ceea ce va face, ceea ce spune și ceea ce gândește”. De asemenea, a menționat că nu are afiliere politică și că și-a asumat o răspundere enormă venind în fruntea instituției, pentru a duce la capăt mandatul pe care îl are actuala componentă a CEC. Dorin Cimil a mai spus că, de la 1 august, membrii CEC au în față la un volum de muncă mare deoarece se apropie alegerile locale generale.

Vladimir Șerban, ales vicepreședinte, a declarat că, până la ședința CEC-ului, au fost discuții serioase, inclusiv în cadrul unei întruniri neoficiale, „cu cărțile pe masă”, cu privire la candidatura pentru funcția de președinte și celelalte funcții, „pentru a vedea cine dorește să-și asume, în această perioadă, anumite responsabilități”.

Noul secretar CEC, Maxim Lebedinschi, a menționat că, la începutul ședinței, toți cei trei membri noi veniți au declarat pe propria răspundere că nu sunt membri de partid. „În conformitate cu prevederile legale, noi suntem pe întreaga perioadă a mandatului, și în corespundere cu jurământul nostru, neafiliați politic și inclusiv suntem obligați să ne abținem chiar și de la declarații politice”, a spus Maxim Lebedinschi.

La începutul săptămânii, Parlamentul a confirmat în calitate de membri ai CEC trei membri noi. Este vorba de avocatul Dumitru Pavel, profesorul universitar Dorin Cimil și consilierul prezidențial Maxim Lebedinschi. Cele trei locuri la CEC au devenit vacante după demisiile anunțate de Alina Russu, Rodica Ciubotaru și Iurie Ciocan.

Comisia Electorală Centrală este constituită din nouă membri: un membru este desemnat de către președintele țării și alți opt membri sunt desemnați de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și a opoziției.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago