CEC și-a revizuit hotărârea cu privire la organizarea secțiilor de votare pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.
Decizia a fost luată urmare discuțiilor din cadrul Comisiei Unificate de Control pe marginea subiectului dat și în vederea neadmiterii acțiunilor ce ar putea periclita buna desfășurare a procesului electoral. Inspectoratul General al Poliției a constatat dificultăți pentru forțele de ordine întru asigurarea bunei funcționalități a procesului electoral în secțiile de votare din municipiul Bender și comuna Corjova, raionul Dubăsari.
Cât vizează celelalte secții de votare, Comisia a fost informată despre disponibilitatea asigurării măsurilor stabilite privind menținerea ordinii publice în localitățile unde își au sediul aceste secții.
În context, CEC a dispus organizarea a 41 de secții de votare distincte pentru alegătorii din stânga Nistrului (Transnistria).
Conform datelor oficiale din Registrul de Stat al Alegătorilor, în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale de la Chișinău, sunt înregistrați peste 258 mii cetățeni cu drept de vot ai Republicii Moldova.