Select your Top Menu from wp menus

CEC a lipsit de ajutor financiar Partidul Șor

Partidul Șor a fost lipsit de suport financiar din partea statului, transmite MOLDPRES.

Autoritatea electorală centrală a decis, în ședința de astăzi, lipsirea formațiunii politice de alocații financiare din partea statului pentru o perioadă de un an. Lipsirea de alocații vine ca urmare a sancțiunilor aplicate anterior sub formă de avertisment de către Comisia Electorală Centrală.

Vicepreședintele CEC, Pavel Postică, a spus că sancțiunea este motivată inclusiv de faptul că această formațiune politică nu a declarat sursele din care s-au achitat interpreții, care au cântat pe scena de la Bălți, în cadrul unui concert organizat recent. „Este vorba de o sumă de 21 665 de lei care lipsește din rapoartele financiare prezentate de această formațiune politică ”, a concretizat oficialul.

În același timp, Postică a precizat că la 4 decembrie candidatul independent, Nicolae Grigorișin a depus o sesizare, prin care a reclamat că Marina Tauber a desfășurat agitație electorală cu o zi înainte de cea a alegerilor. Inspectoratul de Poliție Bălți a fost sesizat de către autoritatea electorală centrală pentru a cerceta cazul și a întreprinde acțiunile care se impun.