Categories: PoliticȘtiri

CEC a aprobat modalitatea de vot a studenţilor la alegerile prezidenţiale

La alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 30 octombrie 2016, studenții și elevii cu drept de vot înmatriculați la instituții de învățămînt într-o localitate în care nu au înregistrare la domiciliu sau la reşedinţă, pot vota în felul următor:

1. prezentîndu-se, în ziua votării, la secția de votare unde domiciliază sau își au reședința valabilă conform actului de identitate. În cazul în care studenții și elevii cu drept de vot au și domiciliu și reședință valabilă, aceștia vor vota la secția de votare în a cărei rază teritorială își au reședința.

2. să-şi declare locul nou de şedere, cel tîrziu pînă la 29 septembrie inclusiv, la primăria/pretura de sector (în cazul municipiului Chișinău), pentru a putea fi înscrişi în lista electorală de la secţia de votare corespunzător locului şederii. Declaraţia se depune personal de către solicitant la prezentarea buletinului de identitate cu fişa de însoţire în original şi în copie. După depunerea declaraţiei, persoanele vor fi înscrise în lista electorală de bază a secţiei de votare în care urmează să voteze.

3. În cazul în care nu reuşesc să-şi declare locul nou de şedere, alegătorii pot să se adreseze la biroul electoral al secţiei de votare în raza domiciliului sau reşedinţei valabile şi să-şi ia un certificat pentru drept de vot, care le permite să voteze în oricare altă secţie de votare. Această procedură va fi valabilă în perioada 10-29 octombrie curent. În baza certificatului pentru drept de vot, în ziua alegerilor, cetăţenii se înscriu în lista suplimentară, iar certificatul rămîne la biroul secţiei de votare şi se anexează la lista suplimentară.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago