În calitate de consilieri locali pot fi aleși cetățenii cu drept de vot
care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani și nu au
restricții în a exercita dreptul de a alege și de a fi ales. În
calitate de primar va putea fi ales cetățeanul care a împlinit, inclusiv
în ziua alegerilor, vârsta de 25 de ani și nu are restricții în a
exercita dreptul de a alege și de a fi ales. Comisia Electorală Centrală
a aprobat la ședința de astăzi, 20 august, condițiile de desemnare și
înregistrare a candidaților pentru funcțiile de primar și de consilier,
transmite IPN.
O persoană poate candida, în același timp, pentru funcția de consilier
local și de primar, dar nu poate candida la aceste funcții în mai multe
circumscripții electorale de același nivel. Potrivit reglementărilor
aprobate, desemnarea și înregistrarea candidaților pentru funcția de
primar și consilier va începe după constituirea circumscripțiilor
electorale și consiliilor electorale de circumscripție.
Pentru a candida independent o persoană va trebuie să prezinte organului
electoral liste de subscripție cu semnăturile susținătorilor. Pentru
funcția de consilier local – de 2% din numărul alegătorilor din
circumscripția respectivă, nu mai puțin de 50 de persoane. Pentru
funcția de primar – de 5% din numărul alegătorilor din circumscripție,
nu mai puțin de 150 de persoane și nu mai mult de zece mii de persoane.
Dosarele pentru înregistrarea candidaților la funcția de primar și/sau
consilier al consiliului local, vor fi depuse la organul electoral, cel
târziu cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor. În termen de șapte
zile, dosarele vor fi examinate, ulterior fiind adoptată decizia de
înregistrare sau refuz.
Pe 20 octombrie, vor fi aleși 898 de primari și 11580 de consilieri
locali (1108 – raionali și municipali și 10472 – sătești și orășenești).