Categories: OpiniiPolitic

Ce va însemna APARIŢIA unui PARTID condus de MAIA SANDU

În ultima perioadă, au apărut diferite informaţii precum că în scurt timp va fi creat un nou partid, condus de ex-ministrul Educaţiei, Maia Sandu. Deoarece informaţiile la această temă vin mai mult din zona presupunerilor şi a neoficialului, am decis să analizăm, din punct de vedere pur teoretic, ce va însemna apariţia unui astfel de partid, scrie Dumitru Spătaru în Tribuna.md.

În primul rînd, aceasta va însemna că Occidentul va avea o nouă miză în Moldova. Adică, nu va mai miza nici pe cele trei partide de la guvernare, declarate pro-europene (după cum a mizat pînă la apariţia scandalului legat de situaţia de la Banca de Economii şi de la alte două bănci); nu va mai miza nici pe noul proiect politic al lui Iurie Leancă (după cum se credea la un moment dat, cînd această formaţiune era privită de unii drept o alternativă serioasă de dreapta); nu va miza nici măcar pe liderii Platformei civice „Demnitate şi Adevăr” şi pe un eventual proiect politic creat pe baza acesteia (după cum se afirma la un moment dat, pornindu-se de la presupunerile că liderii Platformei DA ar avea sprijinul total şi direct al europenilor şi al SUA). Maia Sandu este cunoscută ca o personalitate agreată de factorii de decizie occidentali şi tot mai des apar informaţii că anume ea e văzută de aceştia ca un lider politic de factură nouă în Moldova, care ar putea reabilita şansele taberei democratice, pro-europene.

În al doilea rînd, apariţia unui partid condus de Maia Sandu ar însemna că nici una din forţele politice şi civice cu pondere pe dreapta eşichierului politic nu au reuşit să o convingă că sînt independente şi că au perspective. La un moment dat se vorbea că Maia Sandu ar putea deveni lider al PLDM. De asemenea, se vorbea într-o perioadă anume că fostul ministru al Educaţiei ar putea adera la proiectul politic al lui Iurie Leancă sau ar putea deveni lider al formaţiunii politice ce ar fi apărut în baza Platformei DA. Activiştii acestei Platforme, la un moment dat, făceau eforturi disperate pentru a promova în subconştientul opiniei publice ideea că Maia Sandu e cu ei. Periodic, în faţa protestatarilor erau citite mesajele acesteia de pe facebook, liderii Platformei înţelegînd cît de importantă este asocierea lor cu Maia Sandu. Faptul că acum se vorbeşte despre apariţia unui nou partid, poate însemna că PLDM nu a reuşit să o convingă nici pe Maia Sandu, nici pe occidentali că are perspective, iar PPEM şi Platforma DA – nu au reuşit să o convingă că în spatele lor nu ar sta anumite persoane, lucru despre care s-a scris şi s-a vorbit mult în ultimul timp.

În al treilea rînd, apariţia unui nou partid condus de Maia Sandu ar însemna automat ocuparea practic integrală a segmentului de centru-dreapta pro-european. PD va trebui să se retragă puţin mai în centru sau poate chiar pe centru-stînga, accederea PLDM şi PPEM în viitorul Parlament va fi una problematică, iar PL va rămînea izolat pe dreapta eşichierului politic fără nici o perspectivă reală de a-şi extinde în următorii ani bazinul electoral. Într-un cuvînt, Maia Sandu şi noul său partid ar avea şanse reale de a ocupa practic în totalitate segmentul de electorat de centru-dreapta, devenind cea mai reprezentativă formaţiune pro-europeană.

Însă, toate acestea sînt doar calcule teoretice şi despre ele în termeni mult mai concreţi se va putea de vorbit nu mai devreme decît după apariţia noului partid. Dacă, desigur, acesta va fi creat…

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago