Categories: RegiuneSocialȘtiri

Ce propun pompierii autorităților locale, inclusiv Primăriei Orhei pentru a preveni incendiile la gunoiști

Incendiile continuă pe teritoriul celor patru raioane Orhei, Rezina, Șoldănești, Telenești. Peste 10 focare au fost lichidate de către pompieri în cele șapte zile ale săptămânii trecute. La Orhei, în ziua de 9 iunie, toți locuitorii orașului au urmărit traiectoria fumului emanat de la incendiul produs la gunoiștea orăşeneasca, anunță un comunicat al Direcției Situații Excepționale Orhei.

Aici au fost îndreptate toate forțele de pompieri pentru a lichida un incendiu de amploare care a fost provocat de factorul uman. Aproape 24 ore pompierii au lichidat focul și l-au supravegheat să nu să se extindă în afara gunoiştii. Astfel de incendii se produc deseori. În acest context Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin intermediul angajaților DSE mun. Orhei a atenționat fiecare primărie, că conform legislației autoritățile Administrației Publice Locale sunt obligate să asigure îndeplinirea măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe teritoriul din subordine. Totodată IGSU al MAI le propune primarilor și locuitorilor din localități următoare măsuri de prevenire a cazurilor de ardere la poligoanele de deșeuri:


Executarea straturilor de compactare (trasare) cu materiale incombustibile a deșeurilor depozitate, pentru a evita pătrunderea oxigenului în straturi ce favorizează autoaprinderea gunoiului;


Interzicerea utilizării focului deschis pe teritoriul și în nemijlocita apropiere de poligoanele de deșeuri, care poate servi drept sursă primară de iniţiere a arderii gunoiului;


Delimitarea prin fâşii de protecție mineralizată a poligoanelor de deșeuri față de câmpurile de vegetație uscată ce prezintă pericol de răspândire a arderii asupra asupra poligoanelor și viceversa;


Asigurarea liberă autospecialelor de intervenție;


Asigurarea obiectivelor cu surse de apă pentru alimentarea autospecialelor în caz de incendiu.


Aceste măsuri de prevenire urmează să asigure securitatea cetățenilor, să protejeze mediul înconjurător, flora și faună. Însă pentru a preveni un incendiu stă în obligațiunea fiecărui cetățean.

14.06.2022
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei
Maior s/i Diana Maxim

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

2 zile ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

5 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

6 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

6 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

o săptămână ago