Președintele Dodon era gata să danseze tananica pe masa prezidențială doar pentru faptul că un acord de credit a fost semnat de către un funcționar de la Ministerul Finanțelor din Federația Rusă și Ambasadorul lui Dodon la Moscova, Andrei Neguța.
Nu există prea multe dubii că atât guvernul, cât și parlamentul lui Dodon în regim de urgență, în zilele de după Paști, vor aproba și vor ratifica acest acord atât de dorit de Dodon. Dar câtă bucurie și ce urmează să ne demonstreze Dodon atunci când și guvernul de la Moscova va aproba (nu e clar când) și Duma de stat va ratifica acest acord (Duma din cauza epidemiei nu funcționează). Între timp, Dodon va mai trimite câteva pocloane până înțelegerile lui cu Putin vor deveni realitate, iar resursele financiare vor intra în bugetul de stat. Deși, Dodon deja pe 17.04 a și enunțat precum că ar fi ”primul suport financiar concret oferit din exterior țării noastre în această perioadă de criză”. Un alt fals în zi de vineri în săptămâna patimilor.
Ce nu-i așa cu acest credit pentru Dodon, dacă e să comparăm cu declarațiile acestuia din decembrie 2019 încoace?
1. Acordul de credit este pentru o sumă totală de 200 de milioane de euro. Nu pentru 500 de milioane.
2. Suma de 200 de milioane nu este prima tranșă, ci suma totală.
3. Creditul va fi oferit doar dacă nu vor exista datorii neachitate pentru credite față de FR sau față de băncile din FR, oferite cu garanția de stat a FR sau asigurate de o societate pe acțiuni ”Российское агенство по страхованию экспортных кредитов и инвестиций”. Mare atenție la această prevedere.
4. Aceste 200 de milioane sunt divizate în 2 tranșe prevăzute a fi debursate în 2020.
5. Prima tranșă de 100 de milioane va fi transferată în termen de până la 30 zile din ziua intrării în vigoare a Acordului de credit (adică după finalizarea procedurilor interne de aprobare și ratificare a acordului, de guverne și, respectiv, de parlamente), dar nu înainte de semnarea unui alt acord tehnic și de efectuare a plăților.
6. A doua tranșă de 100 de milioane euro va fi acordat nu mai târziu decât 31 octombrie 2020. Evident, ținta creditului este rezultatul electoral al unui candidat la prezidențiale.
7. Art. 3(3) prevede, cu abatere de la obiectul acordului de credit, angajamentul autorităților din R. Moldova de a acorda acces companiilor din FR la proceduri de achiziții publice de bunuri și servicii. De parcă până în prezent ar fi fost interzisă participarea. Această prevedere este mai largă și, de fapt, presupune aranjamente de achiziții pulbice (bunuri, servicii și lucrări) de la anumite companii din FR.
8. Creditul va fi pentru 10 ani, iar începând cu 15 martie 2021 va începe achitarea acestuia o dată la fiecare jumate de an (15 martie și 15 septembrie) în sume egale și în 20 de plăți separate.
9. Rata dobânzii este de 2% anual la un credit în euro. De fapt, acest credit pare a fi cea mai scumpă resursă creditară pe care R. Moldova o contracteaza în această perioadă. Resursele creditare aprobate de FMI pentru R. Moldova în sumă de echivalent a 235 de miloane dolari SUA vor fi mai ieftine și pentru o perioadă de 30 ani. Iar resurse în euro puteau fi accesate de R. Moldova mai ieftin de la Bruxelles, dacă erau făcute și solicitările respective.
10. În cazul întârzierii cu 10 zile a plăților de rambursare și deservire a creditului, suma respectivă se consideră restantă și se va aplică o penalitate cu o rată de 3% pentru perioada de întarziere (150% la rata inițială de 2%).
11. Acordul se consideră intrat în vigoare din ziua recepționării prin canalele diplomatice a confirmărilor despre realizarea procedurilor interne (aprobare și ratificare a acordului). Deci, președintele Dodon iar a avut un fals-start și mai urmează câteva repetări pentru vizibilitate, a președintelui și a ”spijinului real” care deocamdată e doar angajament.
Deci, Dodon și-a tras un credit pentru această perioadă electorală, așa cum a promis încă la sfârșit de 2019. Doar că mai urmează niște proceduri până când vine primul euro de la FR. Acest credit din FR a fost inclus în bugetul 2020, când bugetul a fost adoptat în 2019, ca sursă de finanțare a unei părți din circa 5 miliarde din deficitul bugetar de 7,4 miliarde de lei.
La rectificarea bugetului 2020, guvernul a anunțat majorarea deficitului bugetar de la 7,4 la 16,2 miliarde lei. Iar premierul a declarat că jumătate din acest deficit va fi acoperit din resursele creditare de la FMI și de la FR, adică peste 8 miliarde lei (4+4 miliarde de la fiecare).
Dar, atenție: creditul rusesc (o parte) deja era inclus în finanțarea deficitului inițial de 7,4 miliarde lei. Majorarea la 16,2 ar necesita adițional 8,8 miliarde, dintre care peste 4 miliarde ar veni de la FMI zilele următoare. Și restul de unde? Că doar nu mai poate fi iar creditul rusesc, deja inclus o dată, să mai fie iar desenat ca sursă de finanțare a deficitului. Privatizările? Să le vedem în cifre la nota explicativă care lipsește deocamdată la rectificare bugetului 2020.
Ar ieși dublă contabilitate. Iar Dodon ar putea avea amețeli de la atâtea pocloane pentru o singură promisiune. Cea rusească.
SA Energocom analizează noi oportunități și rute de import a gazelor naturale, pentru a diversifica…
Premierul Dorin Recean a anunțat, în deschiderea ședinței de Guvern din 6 noiembrie, că în…
Procuratura municipiului Chișinău anunță că printr-o sentință recent pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, un…
Săptămâna precedentă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești s-au intensificat incendiile de gunoiște. Pompierii din…
Datele preliminare ale CEC arată că Maia Sandu a învins în raionul Orhei în turul…
Spre ora 21:00 când s-au închis secțiile de vot, în raionul Orhei potrivit datelor preliminare…