Ce ne spune și ce nu ne spune investigația Kroll despre frauda bancară

Perioada anilor 2012 – 2014 va rămâne o pată neagră pentru sectorul bancar autohton și clasa politică de la acea
vreme, și o amintire de lungă durată pentru populația și bugetul țării. În rezultatul fraudei bancare de la Banca de
Economii, Banca Socială și Unibank rămân 13,6 mlrd. MDL obligațiuni de stat care urmează a fi rambursate de către
contribuabili în anii ce urmează. Pentru determinarea unui tablou cronologic clar cu privire la etapele devalizării
celor trei bănci, a persoanelor responsabile și a beneficiarilor fraudei, BNM a angajat compania Kroll în procesul
extern de investigații. Conform rapoartelor de investigații prezentate, în termeni ușor de înțeles frauda bancară
poate fi descrisă în șase etape și elemente distincte, care privite individual nu presupun neapărat careva încălcări
sau intenții frauduloase, dar care privite în ansamblu oferă o imagine clară asupra fenomenului pe care îl cunoaștem
drept „furtului miliardului”:
i. Asigurarea proprietății asupra celor trei bănci – schimbarea semnificativă a acționariatului care au dus la
accederea unor persoane interpuse și companii afiliate care acționau concertat în interesul grupului Șor;
ii. Preluarea controlului total asupra celor trei bănci – înlocuirea membrilor organelor de conducere cu
persoane afiliate, și controlate de grupul Șor;
iii. Canalizarea resurselor de creditare către un singur grup – acordarea a creditelor în mod primordial și
preponderent către entități afiliate grupului Șor;
iv. Asigurarea necesarului de lichiditate – atragerea suplimentară de resurse lichide de la alte bănci
comerciale sau din sistemul finanțelor publice;
v. Aplicarea unor mecanisme de spălare a banilor – disimularea traseului și destinației fondurilor prin
intermediul unor jurisdicțiilor off-shore;
vi. Orientarea fondurilor deturnate către multiple destinații și în diferite scopuri – fondurile sustrase din
cele trei bănci nu au fost rambursate ci utilizate în alte scopuri.
Chiar dacă aceste elemente au dus la devalizarea sectorului bancar prin sustragerea unor fonduri de ordinul
miliardelor de lei, o serie de alte acțiuni au facilitat într-un oarecare mod evenimentele date. Lipsa de coordonare,
pasivitatea unor instituții ale statului sau carențele sistemului judecătoresc sunt doar câteva din elementele pe care
ancheta Kroll nu le acoperă. Mai devreme sau mai târziu, instituțiile statului și actorii politici vor trebui să dea un
răspuns și să aducă clarificări în acest sens, or lipsa acestora va submina și mai mult încrederea populației în
guvernare și interesele de facto ale clasei politice privind responsabilizarea celor vinovați. Astfel, cel puțin câteva
acțiuni din perioada noiembrie 2014 urmează a fi clarificate, printre care:
➢ Acțiunile decidenților politici și a organelor de supraveghere financiară din perioada 7 – 27 noiembrie care
au facilitat continuarea deturnării de fonduri din sectorul bancar – de ce nu s-au întreprins măsuri de
minimizare a pagubelor și securizare a fondurilor existente, respectiv asigurarea controlului asupra celor
trei bănci anterior deciziei de acordare de credite de urgență garantate de Guvern;
➢ Acțiunile de după data de 27 noiembrie care cuprind modul de rambursare a deponenților și creditorilor
celor trei bănci – de ce comisia, a permis utilizarea creditelor de urgență pentru acoperirea tuturor
deponenților și creditorilor celor trei bănci, inclusiv plasamentele unor investitori profesioniști cum ar fi
cazul celor patru bănci.
➢ Modul în care au acționat instituțiile statului, atât individual cât și colectiv, în perioada fraudei bancare –
de ce autoritățile, în special cele responsabile de menținerea stabilității financiare și cele de prevenire a
spălării banilor nu au luat măsuri clare înainte de luna noiembrie 2014 când deja se cunoștea despre frauda
de la Banca de Economii.
mai multe pe  www.expert-grup.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

5 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

7 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

2 săptămâni ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago