Doar în ultima săptămână, în Republica Moldova au intrat aproximativ 150 de mii de persoane. O bună parte dintre acestea sunt conaționalii noștri care muncesc peste hotare și s-au întors acasă din cauza măsurilor restrictive, impuse în țările de reședință. Experții economici susțin că aceștia trebuie reintegrați în câmpul muncii, în situația în care reducerea volumului de remitențe va afecta grav economia, transmite Radio Chisinau.
Potrivit estimărilor, diaspora moldovenească numără circa un milion de persoane. Statisticile arată că transferurile bănești, efectuate de aceștia, generează peste 16 la sută din produsul intern brut (PIB), adică 1,2 miliarde de lei. De remitențe beneficiază peste 30 la sută din gospodării, iar dacă volumul lor se va micșora, cel mai mult vor avea de suferit familiile care locuiesc în sate, care în mărime de 25 la sută trăiesc din aceste remitențe.
Expertul economic, Sergiu Gaibu, susține că în această perioadă s-au întors în mare parte muncitorii sezonieri. Pentru moment, nu este clar cât va dura pandemia de COVID-19 și dacă cetățenii moldoveni vor mai avea posibilitatea să-și găsească de lucru peste hotare pe timp de criză. Iată de ce, Sergiu Gaibu consideră că aceste persoane pot fi reintegrate în economia națională, însă pentru aceasta, Guvernul trebuie să aplice o serie de măsuri, cum ar fi debirocratizarea aparatului de stat în relația cu mediul de afaceri.
„Pe o perioadă scurtă, guvernul ar trebui să gândească niște mecanisme de asistență socială, pe termen lung, să relanseze micul business pentru ca să asigure crearea de mici afaceri și respectiv a locurilor de muncă unde se pot angaja acete persoane. Acei migranți care au revenit și care au reușit să acumuleze un mic capital, trebuie să aibă posibilitatea să deschidă ușor o afacere”, a afirmat expertul.
Săptămâna aceasta, Comisia pentru Situații Excepționale a dispus unele înlesniri pentru mediul de afaceri, mai ales pentru sectorul HoReCA, a fost redusă cota TVA de la 20 la 15 la sută și instituit moratoriu la controalele de stat.