Centrul Anticorupţie va audia, începând cu luni, 19 septembrie, mai multe persoane vizate în dosarul intentat pe faptul însuşirii prin escrocherie a acţiunilor Moldova Agroindbank (MAIB). Citații în acest sens au fost expediate astazi.
Astfel, vor fi audiaţi reprezentanţii MAIB, funcţionari ai Băncii Naţionale, ai Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, traducători, notari, dar şi executori judecătoreşti.
Centrul Anticorupție precizează într-un comunicat de presă că aceste acţiuni sunt precedate de ridicarea documentelor pertinente pentru cauza penală şi efectuarea unui şir de percheziţii în scopul depistării informaţiilor relevante pentru respectiva cauză penală.
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…