Consiliul Coordonator al Audiovizualului a recomandat excluderea din proiectul programului de colaborare în domeniul umanitar, dintre Moldova şi Rusia , a capitolului care prevede retransmiterea liberă în Republica Moldova a canalelor ruseşti.
Potrivit explicaţiilor preşedintelui CCA Dinu Ciocan pentru Newsmaker.md, decizia a fost luată din două motive. Primul e că nu se poate printr-un acord radiodifuzorii publici să fie obligaţi la anumite acţiuni, iar al doilea este propaganda rusească.
Un al membru al CCA Nicolae Damaschin a spus că Moldova ar trebui să încheie un acord cu VGTRK (o companie de stat rusească), canalul căreia – Rossia24, deja a fost interzis spre difuzare în Republica Moldova.
În capitolul 4 al proiectului de acord era indicat că Moldova va elabora şi va implementa acţiunile necesare organizatorico-tehnice pentru recepţionarea şi difuzarea neîntreruptă a radiodifuzorilor din Rusia, dar şi va permite tranzitarea liberă a semnalului peste teriroriul ţării.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…