Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a aplicat, în ședința din 11 noiembrie, amendă maximă, de 5400 de lei, pentru șapte posturi de televiziune și avertizări publice pentru alte două posturi. Sancțiunile au fost aplicate pentru favorizarea unor concurenți electorali și difuzarea de falsuri informaționale, fapte constatate în raportul al treilea de monitorizare a mass-media de către CCA, care a inclus perioada 20-30 octombrie.
Astfel, cu amendă maximă s-au ales posturile de televiziune Prime TV, Canal 3, Canal 2, Publika TV, Jurnal TV, Accent TV și NTV Moldova. Acestea au primit amendă maximă și la ședința precedentă. Posturile TV 7 și Ren Moldova au fost sancționate cu avertizare publică.
Membrii CCA au subliniat, în cadrul ședinței, că posturile de televiziune au devenit câmp de luptă pentru candidații electorali.
În cazul a două posturi de televiziune – Accent TV și NTV Moldova – a fost constatată dezinformare în știri.
sursa: media-azi.md