Revocarea fostului procuror general Corneliu Gurin de către Parlament este ilegală, a decis Curtea Constituţională de la Chișinău. Reamintim că în ședința sa din 3 mai legislativul moldovean a anulat cu voturile PLDM și PCRM decizia de numire ca procuror general a lui Gurin, la două săptămâni după ce acesta fusese ales în funcție cu voturile a 51 de deputați democrați, liberal-democrați și neafiliați. Curtea Constituțională a examinat revocarea lui Corneliu Gurin la cererea deputatului neafiliat Sergiu Sîrbu, scrie europalibera.org. Unul din motivele invocate de comisia care a examinat procedura de votare al lui Gurin în funcţia de Procuror General, era necorespunderea acestuia cu cerinţele stipulate în legea cu privire la Procuratură – acesta nu ar fi avut stagiul necesar de activitate în domeniul jurisprudenţei.