Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea președintelui 
Igor Dodon cu privire la termenul-limită de dizolvare a Parlamentului. 
În decizia sa, Curtea menționează că prevederile Constituției sunt clare
–„ termenul de trei luni (90 de zile) în care Parlamentul nou ales 
trebuie să formeze Guvernul curge de la data validării alegerilor”. 
Decizia a fost publicată pe pagina Curții în această seară, 7 iunie, 
transmite IPN.
 În hotărârea emisă, Curtea Constituțională menționează că, potrivit
prevederilor din Constituție, Guvernul își exercită mandatul până la 
data validării alegerilor pentru un nou Parlament. Potrivit CC, aceste 
dispoziții constituționale au fost transpuse și în Legea cu privire la 
Guvern, care stabilește la că mandatul executivului încetează de drept 
la data confirmării rezultatelor alegerilor pentru un nou Parlament și 
validării de către Curtea Constituțională a mandatelor noilor deputați 
aleși.
 „Astfel, data validării alegerilor reprezintă data expirării 
mandatului Guvernului, circumstanță care determină necesitatea formării 
unui nou Guvern. Prin urmare, din textul clar al articolului 103 alin. 
(1) din Constituție rezultă că termenul de trei luni (90 de zile) în 
care Parlamentul nou ales trebuie să formeze Guvernul curge de la data 
validării alegerilor. Curtea observă, în acest caz, aplicabilitatea 
regulii In claris non fit interpretatio (textele clare nu au nevoie de o
interpretare)”, se spune în decizia Curții, care a declarat 
inadmisibilă sesizarea șefului statului.
 Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi 
de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul 
Oficial.
 După publicarea hotărârii, juristul Partidului Acțiune și 
Solidaritate, Sergiu Litvinenco a scris pe Facebook că, dacă se 
învestește un Guvern azi sau mâine, Curtea Constituțională ar putea 
declara neconstituțional decretul de numire a cabinetului de miniștri. 
Potrivit lui, argumentul ar fi că termenul limită a fost ieri, 6 iunie.