În vremuri îndepărtate oamenii țineau la mijloc de iulie o sărbătoare păgână de trei zile denumită „Circovii de vară” sau…
Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-au înaintat învinuirea și l-au audiat joi pe fostul…
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a aprobat noi tarife pentru gazele naturale. Astfel, consumatorii casnici urmează să achite pentru…
A fost ratificat Memorandumul de înțelegere dintre Moldova şi Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară de 150 de milioane de euro…
Modificările legislative, care prevăd punerea în aplicare a mecanismului de confiscare extinsă a averilor acumulate prin acte de corupție, au…
În cadrul ședinței plenare de astăzi, Parlamentul a aprobat în lectură finală un proiect de lege, care oferă posibilitatea de…
MoldovaGaz și-a schimbat solicitarea către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică privind majorarea tarifului la gaz. Astfel, furnizorul cere creșterea…
La 11 iulie, Ambasadoarea Corina Călugăru a participat la ceremonia de mulțumire a donatorilor din regiunea Bordeaux care, sub impulsul…
În peste 55 de intervenții au fost solicitați pompierii şi salvatorii din cele patru unități ale DSE mun. Orhei, pe…
Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, efectuează, în perioada 11-14 iulie, o vizită oficială la Chișinău, transmite MOLDPRES. Informația a…