Administratoarea procesului de insolvabilitate a SRL Completgaz a fost reţinută de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie, fiind suspectată de abuz în…
Vara aceasta, ansamblul de cântece şi dansuri populare „Drăgaica” din satul Pârliţa, raionul Ungheni, a participat la Festivalul Internaţional de…
Traficanţii de droguri şi liderii unor grupări criminale internaţionale specializate în comercializarea stupefiantelor sunt eliberaţi din arest cu ajutorul unor…
Un grup organizat profilat pe traficul de persoane şi exploatarea sexuală a femeilor a fost dezmembrat pe baza unei plângeri…
Digurile din două localităţi ale raionului Orhei au fost avariate în urma ploii torenţiale de miercuri, 18 septembrie. Potrivit unui…
Diaspora din Italia se arată indignată de faptul că Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene nu a luat atitudine faţă…
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a prezidat astăzi, 19 septembrie a.c., alături de primul ministru, Iurie Leancă, o ședință pe…
Având în vedere că, în desconsiderarea Deciziei Curţii Constituţionale nr.11 din 10 septembrie 2013 de suspendare a acţiunii Hotărârii Guvernului…
La mijlocul acestei săptămâni Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” şi-a sărbătorit cea de-a 20-a aniversare. Potrivit directorului adjunct al instituţiei, Angela…
Ploile de ieri au deteriorat porțiuni de drum local în trei localități din raionul Telenești. Astfel, în satele Chiștelnița și…