Curtea Constituțională a declarat neconstituționale mai multe prevederi dintr-un articol al Codului de procedură civilă referitor la evaluarea integrității, transmite…
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat astăzi Cod Galben de precipitaţii puternice, transmite MOLDPRES. Potrivit SHS, avertizarea este valabilă…
Administrația de Stat a Drumurilor nu a recepționat lucrările de reparație periodică executate necorespunzător de către antreprenorul SC „STACI GRUP”…
Printre activitățile obișnuite ale pompierilor și salvatorilor din cadrul Direcției Situații Excepționale Orhei se numără și unele mai speciale, cum…
Parlamentul a adoptat, în ședința plenară de luni, 6 decembrie, modificările la Legea privind sistemul public de pensii, în cea…
Proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2022 a fost votat astăzi în cea de-a doua lectură de către 54…
Transportatorii cer în continuare majorarea tarifelor pentru călătorii, iar în cazul în care cerințele nu le vor fi acceptate amenință…
Sindicaliştii protestează în faţa Parlamentului Republicii Moldova. Aceştia solicită ca să nu fie exclus premiul anual pentru bugetari. Oameni adunaţi…
Federația Sindicală a Educației și Științei anunță că din 6 decembrie ar putea recurge la proteste dacă autoritățile nu vor…
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat vineri Consiliul Suprem de Securitate (CSS) pentru a examina acțiunile autorităților statului în…