Premierul Pavel Filip a repetat promisiunea accelerării aplicării Acordului de Asociere a R. Moldova la Uniunea Europeană, se spune într-un…
Reprezentantul Permanent al Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, Ambasadorul Corina Călugăru, a participat, la data de 29 ianuarie 2016,…
Judecătorul Serghei Gubenco a fost propus de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la funcția de președinte al Curții de…
Fostul ministru al educaţiei, Maia Sandu, iniţiatoare unei noi mişcări politice, consideră că alegerile anticipate reprezintă un rău mai mic…
Acţiunile de protest din centrul Capitalei trebuie să continuie, indiferent de criza de soluţii care se atestă în rândul liderilor…
Începând din 1 februarie au intrat în vigoare tarifele reduse la gazele naturale. Astfel, consumatorii casnici vor achita 5 lei…
În noaptea de duminică spre luni, la orele 2:40, într-unul din balcoanele casei guvernatorului demisionar al Băncii Naționale a Moldovei…
Președintele Parlamentului Andrian Candu i-a invitat pe cei trei lideri ai protestatarilor vineri dimineață, pentru a discuta solicitările acestora. Platforma…
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că un nou guvernator al Băncii Naționale va fi numit la începutul următoarei sesiuni…
Opoziția moldoveană care a scos în stradă mii de oameni la protestele antiguvernamentale așteaptă astăzi un răspuns la ultimatumul dat…