Aproximativ 1.300 de militari din 15 state, inclusiv din România şi Republica Moldova, participă la manevrele militare iniţiate luni în…
Anders Fogh Rasmussen, secretarul general în exerciţiu al Alianţei Nord-Atlantice, a denunţat "presiunile economice" şi "acţiunile militare" ale Rusiei în…
România participă în calitate de naţiune-lider, în baza unei hotărâri CSAT, la Fondul de Sprijin (Trust Fund) pentru dezvoltarea capacităţii…
Investigaţia olandeză privind doborârea avionului Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines care efectua zborul MH17 în estul Ucrainei, în iulie,…
Directorul SRI, George Maior, a declarat, intr-un interviu pentru Mediafax, ca Rusia a pierdut, in zilele expansiunii in Crimeea, o…
Fostul vicepreşedinte al republicii moldoveneşti nistrene în perioada 1991-2002, Alexand Caraman a fost inclus în lista persoanelor asupra cărora UE…
O puternică furtună solară, rezultat a unei explozii solare de proporții uriașe, se îndreaptă spre Pământ unde va ajunge probabil…
Noile sancţiuni adoptate de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, care vor intra în vigoare de vineri, vizează şase mari companii din…
În regiunea Odesa va fi dislocată o brigadă a Gărzii Naţionale pentru prevenirea provocărilor care ar putea veni de pe…
Președintele Barack Obama a anunțat că Statele Unite se vor alătura Uniunii Europene și vor prezenta vineri noi sancțiuni împotriva…