Economic

Directorul executiv al celei mai mari bănci din Danemarca a demisionat pe fundalul unui scandal legat de spălarea de bani din Rusia

Directorul executiv al celei mai mari bănci din Danemarca, Danske Bank, Thomas Borgen, și-a anunțat demisia pe fundalul acuzaţiilor că…

6 ani ago

Următoarea ședință în dosarul Șor va avea loc în decembrie

La Curtea de Apel Cahul a avut loc, astăzi, cea de-a șaptea ședință în dosarul lui Ilan Șor. Instanța a…

6 ani ago

Descentralizarea și reforma teritorial administrativă, problemele care macină Republica Moldova

Descentralizarea și reforma teritorial administrativă sunt două dintre cele mai importante probleme, care trebuie soluționate pentru a relansa dezvoltarea economică…

6 ani ago

Tronsonul de drum Ciocâlteni-Clișova va fi reabilitat

La ședința Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR), s-a decis majorarea, cu 7 milioane de lei, a mijloacelor…

6 ani ago

Achiziţiile publice de la Orhei – nereguli la „umbra” netransparenței

Primăria municipiului Orhei  este una dintre  cele  mai mari  autorități contractante (AC) din R. Moldova. De exemplu, în  anul 2018, …

6 ani ago

Un raport de monitorizare a achizițiilor publice la Primăria Orhei va fi prezentat la IDIS “Viitorul”

Marţi, 14 august, la sediul IDIS ”Viitorul” din  Chişinău va fi prezentat un raport de monitorizare a achiziţiilor publice desfăşurate…

6 ani ago

Angajatorii care vor oferi locuri de muncă persoanelor din grupuri vulnerabile vor primi subvenții

Legea cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă și asigurarea de șomaj și decretul șefului statului privind promulgarea acesteia…

6 ani ago

Pavajul bun și intreg de la CR Orhei, dintr-un proiect de cca 2 milioane de lei, se inlocuiește. Motivul? Ca să fie mai frumos! // FOTO/DOC

Din săptămâna trecută, scuarul din faţa Consiliului raional (CR) Orhei s-a transformat într-un şantier de construcţie. Plăcile de pavaj, instalate…

6 ani ago

IDIS Viitorul | Procedurile de achiziții publice desfășurate în R.Moldova sunt în multe cazuri lipsite de transparență și de eficiență

Procedurile de achiziții publice desfășurate de autoritățile din Republica Moldova sunt percepute ca fiind, în multe cazuri, lipsite de transparență…

6 ani ago

Fiecare al 4-lea moldovean apt de muncă intenționează să plece peste hotare în următoarele 6 luni

Sondajul realizat de CBX-AXA la comanda IDIS Viitorul în luna iulie 2018, People Watch: Calitatea vieții și migrația arată că…

6 ani ago