Președintele comisiei parlamentare pentru securitate națională, Chiril Moțpan, l-a acuzat pe noul ministru de finanțe, Serghei Pușcuța, de îmbogățire ilicită,…
„Toate proiectele sociale, care au fost ieri (18 noiembrie, n.r.) anunțate, au acoperire financiară în bugetul pentru anul 2019”, susține…
Fosta ministră a finanțelor, Natalia Gavrilița, susține că cinci din cele șapte acțiuni anunțate într-o conferință comună de președinte, premier…
Deputații fracțiunii ACUM Platforma DA solicită crearea unei noi comisii de anchetă care să continue investigarea fraudei bancare, precum și…
Deputaţii ACUM Sergiu Litvinenco şi Dan Perciun au reacţionat la ultimele declaraţii ale preşedintelui, care a anunţat că a găsit…
Peste 625 de mii de pensionari vor ridica în ajunul sărbătorilor de iarnă un ajutor în mărime de 700 de…
Președintele Igor Dodon avea un interes foarte mare față de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și vroia să-și pună…
Deputatul socialist Bogdan Țîrdea a operat, de la tribuna Parlamentului în discursul său privind moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus…
Noul prim-ministru al Moldovei, Ion Chicu, a şters de pe facebook afirmaţiile sale critice la adresa partenerilor de dezvoltare. Potrivit…
Asistența financiară pentru Republica Moldova va fi suspendată dacă reformele profunde de la Chișinău nu vor fi continuate, a declarat…