Procuratura Generală a Ucrainei a anunțat azi că 352 copii au fost omorâți în țara vecină de la declanșarea agresiunii…
În vremuri îndepărtate oamenii țineau la mijloc de iulie o sărbătoare păgână de trei zile denumită „Circovii de vară” sau…
Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-au înaintat învinuirea și l-au audiat joi pe fostul…
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a aprobat noi tarife pentru gazele naturale. Astfel, consumatorii casnici urmează să achite pentru…
A fost ratificat Memorandumul de înțelegere dintre Moldova şi Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară de 150 de milioane de euro…
Modificările legislative, care prevăd punerea în aplicare a mecanismului de confiscare extinsă a averilor acumulate prin acte de corupție, au…
În cadrul ședinței plenare de astăzi, Parlamentul a aprobat în lectură finală un proiect de lege, care oferă posibilitatea de…
Organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media condamnă atitudinea improprie față de presă a ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, și solicită organului central…
MoldovaGaz și-a schimbat solicitarea către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică privind majorarea tarifului la gaz. Astfel, furnizorul cere creșterea…
La 11 iulie, Ambasadoarea Corina Călugăru a participat la ceremonia de mulțumire a donatorilor din regiunea Bordeaux care, sub impulsul…