Select your Top Menu from wp menus

Câte zeci de milioane de euro și dolari a primit Republica Moldova, de la cine și cât va mai primi

Ministerul Finanțelor a publicat un comunicat în care anunță că pe parcursul anului 2022, până la momentul actual, în bugetul de stat au fost încasate mijloace financiare din partea Fondului Monetar Internațional în luna mai – 55,1 mil. euro și 86,5 mil. dolari SUA și din partea Guvernului Poloniei în luna iulie – 20 mil. euro. 

Totodată, în conformitate cu cele agreate cu partenerii de dezvoltare, în următoarele luni sunt preconizate următoarele intrări de mijloace financiare în bugetul de stat: (i) Banca Mondială – 151 mil. euro, dintre care 9,2 mil. dolari SUA grant, (ii) Uniunea Europeană – 125 mil. euro, dintre care 90 mil. euro grant, (iii) Agenția Franceză pentru Dezvoltare – 15 mil. euro, (iv) Guvernul României – 10 mil. euro grant. 

Sursele financiare în formă de suport bugetar sunt utilizate pentru asigurarea finanțării priorităților Guvernului, printre care atenuarea efectelor crizei energetice și inflației asupra populației și mediului de afaceri, precum și pentru asigurarea continuării proiectelor de investiții capitale finanțate din surse bugetare.

Ministerul Finanțelor nu precizează care din sumele încasare până în prezent sunt granturi.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cate-zeci-de-milioane-de-euro-si-dolari-a-primit-republica-moldova-de-la-cine-si-cat-va-mai-primi/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19