Care sunt condițiile particulare pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie

Comisia Electorală Centrală a precizat,  condițiile particulare care reglementează exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020.

Astfel, alegătorii fără înregistrare la domiciliu și/sau cu reședința expirată vor putea vota fiind înscriși în lista electorală suplimentară. Această categorie de alegători are obligația de a completa și de a semna o declarație pe propria răspundere privind abținerea de la votarea multiplă. 

În cazul în care alegătorul are și domiciliu, și reședință, în perioada valabilității reședinței, acesta votează în localitatea în care își are reședința. 

Cetățenii, care în ziua votării se află în spitale, stațiuni balneare, case de odihnă, amplasate în altă localitate decât locul permanent de trai, pot vota fiind incluși în listele electorale suplimentare, iar dacă instituțiile menționate se află pe același sector cu domiciliul/reședința lor ei vor fi incluși în listele pentru votarea la locul aflării. 

Persoanele deținute pe baza unui mandat de arest până la pronunțarea sentinței judecătorești, persoanele condamnate la închisoare (privațiune de libertate) a căror sentință nu este definitivă, cele care execută o sancțiune contravențională sub formă de arest, persoanele condamnate la închisoare (privațiune de libertate) prin hotărâre judecătorească definitivă, aflate în instituțiile penitenciare, vor vota fiind incluse în listele electorale suplimentare sau, după caz, în listele pentru votarea la locul aflării. 

Persoanele în privința cărora este aplicată măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu pot vota la locul aflării prin intermediul urnei mobile, cu informarea biroului electoral al secției de votare din perimetrul respectiv și organelor care exercită controlul respectării măsurii preventive. 

Cât privește persoanele care își satisfac serviciul militar, acestea pot vota la secția de votare din localitatea în care este dislocată unitatea militară.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

2 zile ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

2 zile ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

2 zile ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

3 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

3 zile ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

5 zile ago