Care este interesul NATO pentru Moldova – din prima sursă VIDEO

Deschiderea oficiului NATO în Republica Moldova, la sfârșitul anului trecut a provocat apariția în spațiul informational a mai multor articole, cu precădere în media rusești sau finanțate de Kremlin, în care se spune că acest eveniment este practic echivalat cu deschiderea unei baze militare în țara noastră. O retorică dură, referindu-se la acest subiect, a adoptat-o și președintele Igor Dodon, care a promis Moscovei că după alegerile din toamnă, acest centru va fi închis.
Săptămâna trecută un grup de jurnaliști din mai multe media regionale, grație suportului Delegației Uniunii Europene la Chișinău a vizitat mai multe instituții din Bruxelles, printre acestea numărându-se și noul sediu al NATO. Acolo jurnaliștii moldoveni au avut ocazia să să discute cu mai mulți reprezentanți ai Alianței Nord-Atlantice. O precizare referitor la planurile și interesul NATO pentru Republica Moldova, a fost solicitată în cadrul acestor discuții de reporterul Radio Orhei purtătoarei de cuvânt al acestei organizații, Oana Lungescu.
Potrivit acesteia, NATO dorește să colaboreze cu Republica Moldova în măsură în care țara noastră dorește să colaboreze cu NATO. Țara noastră este una din cele peste 40 de țări partenere ale NATO, iar printre proiectele desfășurate în Republica Moldova se numără cel privin evacuarea a zeci de mii de tone de pesticide.
Oana Lungescu a precizat că NATO nu dorește să stabilească baze militare în Republica Moldova și nici să o împingă spre aderare la bloc. Referitor la oficiul NATO, Oana Lungescu a menționat că asftel de oficii civile funcționează în mai multe țări non-NATO, inclusiv în Federația Rusă.
Oficiul de Legătură NATO la Chişinău a fost deschis la sfărșitul anului trecut, iar Republica Moldova a început colaborarea cu Alianța Nord-Atlantică încă în 1992 atunci când a aderat la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago