Mai multe benzinării au afişat în această dimineaţă preţuri majorate la benzină şi motorină.Combustibilul s-a scumpit cu cca 50 de bani. De astăzi benzina de tip A95 costă in jur de 17,6 lei / litru , iar motorina 16,7 lei/litru.
Scumpirea vine după ce ieri una din cele mai mari companii petroliere a majorat preţurile angro la combustibil.
Ieri publicaţia Adevărul relata cu referie la purtătorul de cuvânt al ANRE că instituţia nu a fost informată de companiile petroliere despre intenţia de a ajusta preţurile.
Peţurile de azi sunt doar cu 15 bani mai mici faţă de cele întregistrate în luna septembire 2012. Atunci un litru de benzină de tip A95 a urcat până la 17,75 lei/ litru, acest preţ fiind cel mai mare din istoria Republicii Moldova.
Scumpirile ar putea fi explicte prin faptul că de la 1 ianuarie au crescut accizele pentru carburanţi, dar şi evoluţia cotaţiilor la petrol.
Acum două săptămâni în republică a crescut preţul la gazul lichefiat.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…