Categories: SocialȘtiri

Captură de hârtie igienică clandestină realizată de poliţie

Ofiţerii Serviciului investigarea fraudelor economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Buiucani al DP Chişinău, desfăşurând acţiuni de specialitate, au depistat o linie clandestină de producere a hârtiei igienice, precum şi comercializarea acesteia fără a dispune actele necesare care permit acest gen de activitate.

În cadrul verificărilor poliţiştii au depistat peste 3 500 rulouri de hârtie cu marcaje necunoscute pregătite pentru a fi comercializate în pieţile şi magazinele din capitală la preţul de 2,50 lei per bucată. În acest context s-a constatat că întreprinderea activa ilegal de la începutul anului curent, iar proprietarul de 27 ani nu a prezentat nici un document oficial ce ar demonstra legalitatea de producere şi ambalare a hârtiei.

Ulterior ofiţerii de poliţie au ridicat toată materia primă şi au transmis-o în camera de păstrare a corpurilor delicte.

Pe marginea acestui caz a fost iniţiată o cauză contravenţională. Factorii de decizie din cadrul întreprinderii riscă o amendă în mărime de până la 3 000 lei cu confiscarea mărfii. Totodată poliţiştii vor acumula probele necesare în vederea intentării procesului penal pentru evaziune fiscală, care prevede amendă în mărime de la 40 000 la 60 000 lei sau închisoare de până la 3 ani.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago