CAPC declară inoportune modificările propuse la Legea cu privire la funcţia publică

Proiectul de completare şi modificare a Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public dă peste cap regimul incompatibilităţilor de funcţii şi afectează lupta anticorupţie. De această părere sunt autorii raportului de expertiză al iniţiativei efectuat de Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC). Raportul a fost prezentat într-o conferinţă de presă la IPN, marţi, 20 decembrie.

Expertul Viorel Pîrvan a menţionat că scopul anunţat al proiectului de lege este acordarea posibilităţii funcţionarilor publici de a desfăşura alte activităţi remunerate în sectorul privat, fiind astfel excluse unele restricţii şi incompatibilităţi stabilite pentru funcţiile publice. Nota informativă a proiectului de act legislativ supus expertizei nu conţine o argumentare suficientă a promovării proiectului. Autorii nu au adus argumente convingătoare privind necesitatea excluderii unor incompatibilităţi în funcţiile publice şi nici nu au descris eventualele consecinţe, efecte şi impactul unor asemenea prevederi legale.

Viorel Pîrvan a specificat că o astfel de iniţiativă va duce inevitabil la apariţia conflictelor de interese deoarece i se va permite funcţionarului public să activeze în domeniul privat. Or, legislaţia actuală, prin astfel de interdicţie, anume conflictele de interese încearcă să le evite. Expertul a adăugat că această iniţiativă contravine standardelor şi principiilor internaţionale care prevăd că funcţionarii publici nu pot cumula o funcţie în sectorul privat.

Expertul e de părere că, în cazul adoptării proiectului în lectură finală de către Parlament, respectarea principiilor transparenţei, participării şi responsabilizării va fi asigurată insuficient. În concluziile raportului de expertiză se menţionează că adoptarea proiectului de lege de către Parlament este inoportună.

Galina Bostan, preşedinta CAPC, a subliniat că această iniţiativă nu ar fi trebuit să apară. Acum, pe lângă faptul că instituţiile statului sunt slabe, şi funcţionarii publici nu vor mai activa calitativ deoarece vor da prioritate muncii care le aduc un venit mai mare.

Expertiza a fost realizată în cadrul implementării proiectului „Armonizarea legislaţiei cu standardele internaţionale în domeniul drepturilor omului”, susţinut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia

RadioOrhei

Recent Posts

Uniunea Avocaților, reacție la declarațiile Maiei Sandu privind un eventual vetting în cazul apărătorilor: „Autonomia avocaturii nu este negociabilă”

Uniunea Avocaților din Republica Moldova (UARM) critică în termeni duri ideea președintei Maia Sandu potrivit…

5 ore ago

Niciun partid nu a obținut mai mult de jumătate din preferințele alegătorilor din municipiul Orhei

Alegerile parlamentare trecute din municipiul Orhei au avut similarități, dar și deosebiri sub aspect numeric,…

5 ore ago

Parlamentul de Legislatura a XII-a va fi convocat pe 22 octombrie. Președinta Maia Sandu a semnat decretul

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri, 17 octombrie, Decretul privind convocarea Parlamentului Republicii…

4 zile ago

Caz de pestă porcină africană, confirmat în raionul Orhei

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…

5 zile ago

Guvernul care pleacă a făcut un ”cadou” pasagerilor. Din martie 2026 prețul biletelor de călătorie între localități și cele internaționale ar putea crește

Guvernul Republicii Moldova a adoptat o nouă metodologie de calcul pentru tarifele aplicate transportului rutier…

5 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

o săptămână ago