Comisia Electorală Centrală (CEC) va solicita Curţii de Apel Chişinău examinarea anulării înregistrării dlui Balinschi Vitalie, candidat la funcţia de deputat în circumscripţia electorală uninominală nr.38, municipiul Hânceşti din partea Partidului Politic „Şor”.
Decizia vine în contextul examinării unei sesizări depuse la CEC de către Partidul Liberal, ce relevă unele încălcări ale prevederilor legale comise de Partidul Politic ”Şor”, în cadrul desfăşurării campaniei electorale pentru alegerile parlamentare noi în circumscripţia uninominală nr.38, municipiul Hânceşti, stabilite pentru data de 15 martie 2020. Acestea se referă la utilizarea unor fonduri financiare şi materiale nedeclarate, în partea ce ţine de organizarea transportării alegătorilor în scopuri electorale.
Totodată, CEC va sesiza Procuratura Generală în vederea examinării celor constatate, sub prisma existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute la art.1811 Cod Penal (coruperea alegătorilor).
sursa: tvrmoldova.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…