Inna Popenco, candidata MSPR Ravnopravie la funcţia de Preşedinte al R.Moldova a indicat în declaraţia de venit prezentată la CEC sume mai mari şi date noi în raport cu declaraţia de acum un an.
În actuala declaraţie, Popenco arată că a obţinut în ultimii doi ani câştiguri salariale la locul de muncă de bază şi cel prin cumul în valoare de cca 138 mii de lei. Această sumă este cu peste 46 de mii de lei mai mare decât câştigurile pe care Popenco le-a indicat în declaraţia din anul trecut, când candida la functia de consilier orsenesc Orhei.
Mai mult, în declaraţia prezentată la CEC, aspiranta la funcţia de preşedinte a inclus şi date noi faţă de anul precedent. Acuml, Inna Popenco informează că dispune şi de două carduri bancare, cu o sumă totală de cca 12 mii de lei.
În niciuna din cele două declaraţii, nu au fost înscrise proprietăţi sub formă de imobil şi automobil.
Inna Popenco este medic internist la Spitalul raional Orhei, unde lucrează din anul 2007. Aceasta este originară din Orhei, unde a absolvit Şcoala medie nr.1, cu predare în limba rusă, iar ulterior – Colegiul de Medicină.
În alegerile locale din vara anului trecut, Popenco a făcut parte din echipa omului de afaceri Ilan Shor, care conducea lista candidaţilor la funcţia de consilier orăşenesc Orhei din partea MSPR Ravnopravie.
Popenco era înscrisă pe penultimul, al 16-lea loc. Printre colegii săi ea este practic singura care, după alegeri, nu a acces în Consiliul orăşenesc sau nu obţinut o funcţie publică.
În cursa prezidenţială din această toamnă, Inna Popenco, de asemenea, este înscrisă ca reprezentantă a MSPR Ravnopravie, dar colegii şi susţinătorii o prezintă ca pe candidat din popor.
Declaratie Venit Inna Popenco Orhei
Vlad Amanescu