De-a lungul timpului au existat numerose cazuri în care oamenii au fost îngropaţi de vii, uneori din cauza lipsei unor metode exacte de constatare a decesului. Până la progresele medicinei din secolul XX, metodele de determinare a decesului erau incerte şi implicau chiar şi aplicarea unor felii fierbinţi de pâine pe tălpile pacientului, pentru a-i verifica reacţiile. Unii oameni au fost atât de îngroziţi la gândul că s-ar putea trezi captivi într-un sicriu, încât au cerut ca după moarte să li se înfigă un ţăruş în inimă pentru a preveni o astfel de soartă îngrozitoare.
Publicaţia britanică „Daily Mail“ prezintă câteva astfel de cazuri adunate din ziarele din întreaga lume, scrie Adevarul.
Îngropaţi în ciuda insistenţelor părinţilor. În 1887, un tânăr din Franţa era transportat spre mormântul său, când s-au auzit lovituri în capacul sicriului. Pentru a nu crea panică în rândul celor îndoliaţi, s-a continuat cu înmormântarea, însă în scurt timp cu toţii au auzit zgomotul loviturilor. Dar nu au deschis imediat sicriul, ci au aşteptat sosirea autorităţilor. Între timp însă tânărul a murit, iar medicul a constatatat că decesul avusese loc cu doar câteva minute înainte.
În 1851, Virginia Macdonald din New York a fost îngropată după ce s-a îmbolnăvit, în ciuda împotrivirilor mamei sale, care susţinea că nu e moartă. Când trupul a fost deshumat, cadavrul a fost găsit stând într-o parte, iar mâinile erau muşcate.
Un alt caz similar a avut loc în 1903, când un băiat în vârstă de 14 ani din Franţa a fost îngropat în ciuda faptului că mama sa susţinea că el nu a murit. La o zi de la înmormântare femeia a fost găsită dezgropând pământul cu mâinile, încercând să ajungă la sicriu. Trupul băiatului a fost găsit răsucit, probabil din cauza încercârilor de a se elibera. S-a constat că a murit sufocat.
Cu toate acestea, este posibil ca, în anumite cazuri, ceea ce par a fi semne ale încercărilor disperate de evadare să fie de fapt cauzate de procesul natural de putrefacţie. Şi jefuitorii de morminte pot fi în anumite cazuri responsabili pentru descoperirea sicrielor fără capac sau pentru faptul că trupurile morţilor au fost mişcate. Dar s-a demonstrat că au existat şi persoane îngropate cât încă se aflau în viaţă.
Naştere după moarte Eclampsia netratată la gravide poate conduce la convulsii sau chiar la comă. Acesta a fost şi cazul Lavriniei Merli, o fată de ţăran din Mantua, Italia, despre care s-a presupus că a murit de isterie. Ea a fost înmormântată într-un cavou în iulie 1890. Deşi nu se cunoaşte exact motivul, cavoul a fost deschis două zile mai tâziu şi s-a constat că fata şi-a recăpătat cunoştinţa, s-a mişcat în sicriu şi a dat naştere copilului.
Un medic din Berkshire a relatat povestea unei tinere mame care a suferit de o durere cardiacă la scurt timp după ce a născut. În ciuda eforturilor medicilor, ea a murit (sau cel puţin aşa au crezut cu toţii). Ea a fost imediat pregătită pentru înmormântare, dar însoţitorii nu i-au putut închide pleoapele, aşa că ochii ei au rămas deschişi şi când copiii ei şi-au luat adio. Când o asistentă a început să mângăie faţa decedatei, a simţi că femeia respiră. Deşi medicii i-au ţinut o oglindă la gură şi i-au perforat o venă, nu au identificat niciun semn de viaţă, aşa că înmormântarea a continuat. Cu toate acestea, asistenta loială nu s-a oprit, continuând să încerce să-i provoace o reacţie fizică. În cele din urmă, femeia s-a trezit din ceea ce se consideră că a fost o transă. După ce a fost salvată, femeia a spus că a realizat momentul când copiii i-au spus adio, dar nu a avut puterea să vorbească. Se pare că a suferit de paralizie temporară, ca urmare a naşterii.
Aşa cum demonstrează toate aceste exemple, linia dintre viaţă şi moarte poate fi mai fină decât ne putem aştepta, conchid cei de la „Daily Mail“.
Citeste mai mult: adev.ro/mjjgc