Campania Națională pentru o Justiție Sănătoasă: Majoritatea instituțiilor de drept activează după un program special în perioada stării de urgență

Până la 15 mai 2020, pe perioada instituirii stării de urgență din cauza pandemiei de COVID-19, procurorii și judecătorii vor examina doar cauzele care nu suportă amânare, cum ar fi cele de emitere a ordonanței de protecție în dosare de violență în familie sau cele de dispunere a arestului preventiv. Prioritare însă vor fi sesizările de contestare a contravențiilor aplicate în perioada stării de urgență.

Amenzi drastice de până la 50 de mii de lei pentru persoanele fizice

La 13 martie curent autoritățile au dispus suspendarea tuturor activităților cu caracter religios. Pentru că au organizat, în pofida interdicției, slujbe religioase la care au participat mai mulți enoriași, până la 9 aprilie curent, 18 preoți din țară au fost sancționați cu amenzi de până la 25.000 de lei. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, au fost amendați preoți din raioanele Drochia, Nisporeni, Căuşeni, Cantemir, Hânceşti, Ialoveni, dar și din sectoarele Botanica, Centru şi Ciocana din municipiul Chişinău. Amenzile mari au fost votate de legislatori înainte de instituirea stării de urgență. Astfel, a fost modificat articolul 761 al Codului Contravențional care prevede că nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice de către persoanele fizice poate fi sancționată cu o amendă cuprinsă între 22.500 și 25.000 de lei. O amendă similară riscă și persoanele fizice care vor prezenta intenționat date false în fișa epidemiologică sau dacă refuză să facă acest lucru. Amendă de până la 75.000 de lei pot fi aplicate persoanelor juridice dacă acestea nu vor respecta măsurile de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice. Persoana sancționată cu amendă este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plătește în cel mult 72 de ore

Au fost înăsprite și pedepsele penale. Potrivit articolului 215 din Codul Penal, nerespectarea de către persoana fizică a măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspândirea unei asemenea boli, se va pedepsi (pedeapsa maximă) cu amendă în mărime de până la 50.000 de lei sau cu închisoare de până la 3 ani. Aceleași fapte care au cauzat din imprudență vătămarea gravă sau medie a sănătății sau decesul persoanei, se vor pedepsi (pedeapsa maximă) cu închisoare de până la 7 ani.

Cum se contestă o amendă în perioada stării de urgență?

Procesul-verbal de contravenție poate fi contestat în termen de 48 de ore. Potrivit dispoziției nr. 4 din 24 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale, cererea de contestare poate fi trimisă la autoritatea din care face parte agentul constatator prin poștă sau e-mail. În cel mult 24 ore de la data depunerii, agentul constatator expediază contestaţia şi dosarul cauzei contravenţionale în instanţa de judecată competentă.


Dacă nu ați fost prezent/ă când vi s-a aplicat amenda și ați aflat despre acest lucru mai târziu, puteți contesta procesul-verbal în 24 ore din momentul când vi s-a adus la cunoștință despre contravenție. În condițiile stării de urgență, cauza se judecă în termen de 48 de ore de la data intrării dosarului în instanţă, însă judecătorul poate prelungi termenul de judecare a cauzei cu încă cel mult 24 de ore. Hotărârile judecătoreşti pe cazuri contravenţionale pot fi atacate în instanțele superioare.

  Ți-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale? Sună la „Linia verde” 080080030 cu apel gratuit de pe telefoanele fixe sau mobile, iar noi te vom ajuta să fii auzit/ă și te vom îndruma la instituțiile publice abilitate.

Cauze suspendate

În această perioadă, dosarele care nu vizează litigiile din perioada stării de urgență nu vor fi examinate de magistrați. Astfel, termenul de adresare a unei cereri de chemare în judecată,  termenul de examinare a anumitor dosare, dar și alte termene stabilite de către instanțele de judecată, sunt suspendate, iar cetățenii se vor putea adresa în instanță deja după ce va fi anulată starea de urgență. Sunt stabilite, însă, câteva excepții. Consiliul Superioar al Magistraturii (CSM) a decis că, în perioada 7 17 aprilie, toate deciziile în legătură cu activitatea judecătorilor vor fi luate de către conducătorii instanțelor judecătorești. Totodată, CSM cere ca judecătorii și alți angajați ai instanțelor să fie chemați la serviciu doar în cazuri urgente, care nu pot fi amânate.

Procurorii de asemenea au un program special. Astfel, procurorii-șefi ai procuraturilor teritoriale şi specializate asigură activitatea procuraturii, de regulă, de la domiciliu, online sau prin telefon. Totodată, în caz de adresare a cetățenilor, va fi desemnat un procuror de serviciu pentru procesele care nu pot fi amânate.

Ion Guzun, consilier juridic la Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), spune că în perioada stării de urgență, cetățenii au aceleași drepturi și garanții, doar că sunt impuse anumite restricții prin dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale:Statul s-a asigurat, pe de o parte, să nu împiedice accesul persoanelor la justiție pentru anumite cauze, de exemplu de violență domestică. Dar însă este vorba de altă infracțiune, examinarea căreia nu este urgentă, procuratura o înregistrează, dar termenul de examinare este prelungit”. Prioritar, se vor judeca procesele ce țin de instituirea stării de urgență, infracțiunile flagrante și cauzele penale unde persoanele se află în arest preventiv pentru a prelungi arestul. De asemenea, vor fi examinate cauzele cevizează eliberarea ordonanțelor de protecție, cauzele civile privind confiscarea averii nejustificate, încuviințarea spitalizării forțate etc.

Sfat pentru justițiabili: consultați paginile web ale instituțiilor de drept

Luiza Gafton, președinta interimară a CSM, confirmă că în perioada stării de urgență, judecătorii vor examina doar dosarele care nu pot fi amânate și le recomandă justițiabililor să verifice frecvent pagina web a CSM, dar și paginile instanțelor de judecată, dacă intenționează să depună o cerere sau dacă deja au un dosar pe rol. Magistrata precizează că oamenii pot depune o cerere și în format electronic.

Mariana Jacot

Asociația Presei Independente (API)

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago