Şapte elevi şi doi profesori ai gimnaziului din satul Burlăceni, raionul Cahul, s-au intoxicat în sala în care au modelat plastilină. Unul dintre elevi a fost internat în secția reanimare a Spitalului raional Cahul, cu intoxicație acută. Ceilalți au primit îngrijiri medicale şi sunt monitorizați de către medicul de familie. La spital a ajuns și unul dintre profesori, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, incidentul a avut loc pe 2 martie, după prima lecție, la care elevii au modelat câteva figurine din plastilină, iar după 15 minute au început să se sufoce, să tuşească şi au acuzat amețeli. La scurt timp au sosit două echipe ale medicilor de urgență, care l-au acordat ajutor medical. Din cercetările preliminare, s-a constatat că plastilina utilizată provine dintr-un lot de ajutor umanitar și a fost oferită unui elev de reprezentanții unei confesiuni religioase. Poliția verifică dacă produsul a ajuns și la alți copii.
Centrul de Sănătate Publică din Cahul a luat probe de plastilină pentru investigații, iar clasa a fost închisă, până la elucidarea cauzei intoxicației.