În orașul Orhei, în rezultatul intemperiei din dupa amiaza de ieri, au fost înregistrate câteva căderi de arbori, cu urmări nefaste.
Potrivit datelor Serviciului Salvatori din cadrul DSE Orhei, către ora 9 dimineata, Primăria Orhei a informat despre 7 arbori care au fost doborâți de startul vijelios al ploii de ieri. Căderile au afectat două automobile, dar și două instituții de învățământ situate în centrul orașului. La Colegiul Pedagogic, crengile unui arbore au aterizat pe acoperișul unui bloc de studii, iar la Colegiul de Medicină – peste firele electrice din preajmă.
Salvatorii au fost alertați atât în aceste aceste cazuri, cât și în cazul unui bloc de locuit de la intersecția semaforizată de pe strada Vasile Lupu. Și aici o echipă de salvatori a intervenit cu autoscara, pentru a elimina pericolul pe care îl prezentau câteva foi de ardezie desprinse de vânt de pe acoperișul clădirii.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…