Pomul de Crăciun, care va fi instalat de sărbători în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) de către Primărie, va fi achiziţionat, din Glodeni. Potrivit şefului Asociaţiei Spaţii Verzi, Eliferii Haruţa, bradul de la Orhei, pe care au mers să-l examineze în această dimineaţă, 23 noiembrie, angajaţii de la „Spaţii Verzi”, nu s-a potrivit pentru capitală, scrie trm.md
Amintim ca si in anul 2008, un brad urias a fost desprins de la trunchiul natal din orasul Orhei, dintr-o curte de la intersectia strazilor Vasile Lupu si Constantin Stamati. Adevarat e ca, cu 4 ani in urma, operatia de taiere, incarcare si transportare a bradului orheian la Chisinau a fost desfasurata mai tarziu cu 3 saptamani – abia pe data de 16 decembrie.
In acest an, Pomul de Crăciun din Chişinău urmează să fie adus în Piaţa Marii Adunări Naţionale luni, 26 noiembrie. Startul oficial al sărbătorilor de iarnă se va da la 1 decembrie.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…