Categories: DivertisSocial

Brad natural vs brad artificial

Brad natural vs brad artificial, iată două opţiuni între care oscilăm în această perioadă. Ori suntem prea comozi sau nu avem prea mult timp pentru împodobirea bradului, nu dorim să fim părtaşi la tăierea a mii de copaci în fiecare an, poate că fără miros de brad în casă nu pare că vine Crăciunul sau din considerente economice, indiferent de motive ar trebui să cunoaştem avantajele şi dezavantajele pentru fiecare alegere în parte.

Brad natural vs brad artificial: Bradul artificial

Un argument pro brad artificial este că îl poţi folosi ani la rând, deci faci economie şi scapi de grija alegerii unui copac nou în fiecare an. Un brad artificial nu va mirosi la fel de frumos ca unul natural, dar nici nu va lăsa ace de brad prin toată casa.

Pe de altă parte, brazii artificiali sunt făcuţi din PVC, material plastic ce conţine substanţe toxice pentru oameni şi animale, mai ales dacă alegem unul foarte ieftin, de calitate îndoielnică. În cazul bradului artificial am fi tentaţi să considerăm că nu vom participa la „măcelărirea“ atâtor brazi de Crăciun, deci suntem prietenoşi cu mediul.

Totuşi, este bine de ştiut că bradul din PCV nu este biodegradabil şi, cu toate acestea, se deteriorează destul de repede, aşa că tot trebuie înlocuiţi o dată la câţiva ani. Nu în ultimul rând, multe persoane uită faptul că cei mai mulţi brazi artificiali sunt aduşi din China, iar transportul lor este, de asemenea, un factor important de poluare. Există şi un risc destul de mare de incendiu în cazul bradului artificial, materialul din care este realizat fiind destul de uşor inflamabil.

Brad natural vs brad artificial: Bradul natural

Mirosul de cetină caracteristic bradului natural contribuie la crearea unei atmosfere de sărbătoare greu de egalat pentru cei care nu concept Crăciunul fără acest detaliu olfactiv. Este important să înţelegem că între un brad tăiat din pădure, posibil ilegal, şi unul în ghiveci, crescut în pepinieră, este de preferat ultima variantă. De asemenea, poţi încerca să plantezi bradul din ghiveci, dacă îl îngrijeşti corespunzător pe perioada sărbătorilor.

Spre deosebire de bradul artificial, cel natural poate fi reciclat, apoi refolosit sub formă de rumeguş, ca strat protector pentru plante, îngrăşământ natural şi materiale combustibile. Bineînţeles, bradul natural trebuie cumpărat an de an, deci se poate spune că este mai costisitor.

Bradul în ghiceci are nevoie de îngrijire atentă, la fel ca orice plantă de casă, mai ales dacă vrem să-l putem planta. Nu în ultimul rând, brăduţul în ghiveci nu rezistă la temperaturile destul de ridicate din casă, deci trebuie să-i asigurăm un mediu cu temperatură optimă. Mizeria lăsată în urmă de brazii naturali, din cauza acelor de brad uscate care se scutură, poate fi un motiv pentru a ne gândi la varianta unui brad artificial.

sursa: TurdeTur

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago