Societatea cu Răspundere Limitată pe teritoriul căreia a fost găsit ieri un dispozitiv explozibil este cea care în iarna curentă a solicitat lichidarea proprietarului clădirii Kentford din Chişinău. Cele câteva sute de grame de trotil au fost găsite pe teritoriul care aparţine SRL Cenar. Agentul economic deţine mai multe hectare de terenuri agricole în raionul Orhei şi o staţie de alimentare cu carburanţi la Selişte.
În ianuarie această societate comercială a fost acuzată într-un comunicat al SA CTI Capital de atac raider după ce Judecătoria Comercială de Circumscripţie a adoptat hotărârea privind lichidarea acestei societăţi pe acţiuni, care este proprietarul clădirii de oficii ”Kentford” din Chișinău. Decizia a fost adoptată în urma adresării în judecată de către compania „Cenar” SRL, căreia îi aparţin 17,42% din acţiuni.
De partea cealaltă solicitat de Agenţia „INFOTAG” să comenteze declaraţia SA „CTI-Capital”, avocatul „Cenar SRL”, Denis Ulanov, spunea atunci că compania ale cărei interese el le apără în instanţă este interesată exclusiv să obţină dividende la o activitate transparentă a „CTI-Capital” S.A., dar şi respectarea drepturilor ei de acţionar.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel încă la începutul anului, acest dosar încă fiind examinat de Curtea de Apel Chişinău. Potrivit datelor disponibile pe pagina electronică a instanţei, în această cauză a avut loc o singură şedinţă, ea nefiind soluţionată.