Categories: RegiuneSocialȘtiri

Bolohan, vineri: locul și ziua unui amplu exercițiu la protectia civilă

Satul Bolohan va fi, preț de o zi, loc de exercițiu  la protecţia civilă. Astăzi, aici vor fi testate capacităţile şi abilităţile salvatorilor, pompierilor  şi ale altor  servicii care au datoria de a interveni în cele mai potrivnice circumstanțe, salvând vieți, ajutând oameni și lichidând consecinţele unor  situaţii excepţionale.

Potrivit lui Viorel Patraș, șeful Serviciului Protecției Civile din cadrul DSE Orhei, la Bolohan se vor aduna astăzi şi primarii din raionul Orhei, care au fost invitaţi la şedinţa de totalizare a activităţii Comisiei Situaţii Excepţionale Raionale din perioada anului curent, 2017,  şi de planificare a activităţilor pentru anul viitor, 2018. Şedinţa a fost programată pentru ora 9, iar de la ora 10 se va da start aplicațiilor la protecţia civilă, în care vor fi antrenate formaţiuni de la Primăria Bolohan, serviciul pompieri şi salvatori, serviciul medical ș.a.

Toţi aceştia vor trebui să reacționeze rapid şi profesionist în timpul simulării izbucnirii incendiu şi  prăbuşirii unei clădiri. Misiunea echipelor de intervenție va consta în evacuarea şi acordarea primului ajutor persoanelor care ar fi avut de suferit din cauza flăcărilor  şi a dărâmăturilor între care au fost prinse.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago