Banca Mondială (BM) va oferi suport bugetar Guvernului de la Chişinău doar după ce se va asigura că ţara noastră are un plan sustenabil pentru finanţele publice. Declaraţia aparţine managerului de Ţară al Băncii Mondiale în Moldova, Alex Kremer.
Într-o postare publicată pe blogul organizaţiei, oficialul a menționat că autorităţile trebuie să întreprindă paşi concreți pentru redresarea situaţiei. „Este vorba despre asigurarea stabilităţii politice, eliminarea intereselor private din instituțiile economice publice, asigurarea transparenţei pe piața energiei electrice şi lupta cu corupţia”, se arată în postare.
Alex Kremer este de părere că prosperitatea Moldovei nu este un obiectiv distant, iar pentru a-l atinge, autoritățile trebuie să realizeze o serie de acțiuni – „efectuarea unor audituri diagnostice în trei bănci importante din Moldova, soluționarea problemei de aprovizionare a țării cu energie electrică și ajustarea finanțelor publice”, se menționează în postare.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…