Categories: PoliticȘtiri

Blocul PAS-PPPDA va fi valabil și pentru alte alegeri decât cele parlamentare

Blocul electoral format de Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr va fi valabil și pentru alte scrutine decât cel parlamentar. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

„Când am vorbit despre unitatea forțelor democratice, antioligarhice, pro-europene, m-am referit la o agendă mult mai lungă decât prezidențialele. M-am referit la agenda parlamentarelor, localelor și cred că asta ar trebui să fie preocuparea noastră”, a declarat președintele PPPDA, Andrei Năstase.

Potrivit lui, un motiv în plus pentru a merge pe această cale ține și de modificarea sistemului electoral. „Vom continua în același sens conștienți fiind că doar prin unitatea noastră putem să înlăturăm această guvernare”, spune liderul PPDA.

Maia Sandu, președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, a declarat că cele două partide trebuie să fie foarte puternice în următoarele alegeri parlamentare ca să poată păstra parcursul european al țării. „Cred că toată lumea s-a convins că parteneriatul nostru la prezidențiale a dat roade. Acum noi suntem dispuși la prima etapă să scăpăm țara de acest binom toxic Plahotniuc-Dodon și la a doua etapă să reconstruim lucrurile pentru că au fost deteriorate foarte multe”, spune Maia Sandu.

Lidera PAS a declarat că împreună cu PPPDA sunt în căutarea celei mai bune formule pentru a obține cel mai bun rezultat la alegerile parlamentare și își doresc să discute și despre următoarele scrutine.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago