Categories: ExterneȘtiri

Blindate ucrainene au intrat în fieful separatist prorus Slaviansk. Cinci oameni au murit. Putin avertizează că actele Kievului „vor avea consecinţe”

Confruntări aveau loc joi între forţe loiale autorităţilor şi separatiştii de la Slaviansk, un bastion prorus situat în estul Ucrainei, soldate cu cinci morţi, după ce Kievul a decis să treacă la ofensivă, în contextul eşecului Acordului de la Geneva, de care Obama a acuzat Moscova. A

„Până la cinci” insurgenţi proruşi au fost ucişi, iar un militar ucrainean a fost rănit în cursul operaţiunii ucrainene pentru preluarea controlului asupra oraşului Slaviansk, aflat sub controlul separatiştilor, a anunţat Ministerul ucrainean de Interne.

Vladimir Putin avertizează că actele Kievului în estul Ucrainei „vor avea consecinţe”

„Dacă regimul actual de la Kiev a început într-adevăr să folosească armata împotriva populaţiei în ţară, este o crimă gravă împotriva propriului popor”, a declarat el.

„Este o operaţiune de reprimare care va avea consecinţe pentru oamenii care iau aceste decizii, în special pentru relaţiile interguvernamentale”, a adăugat preşedintele rus, fără a face precizări cu privire la natura acestor consecinţe.

sursa: mediafax.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

15 ore ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

15 ore ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

16 ore ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

21 de ore ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

o zi ago