Select your Top Menu from wp menus

BERD oferă un împrumur de 150 de mln de euro pentru drumurile din Moldova

BERD oferă un împrumur de 150 de mln de euro pentru drumurile din Moldova. Acordul de finanțare prevede oferirea a 150 milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor principale din Moldova. Acordul a fost semnat de Prim-ministrul, Iurie Leancă, și Directorul pentru Transport al BERD, Sue Barett, în satul Măgdăcești, pe șantierul de reconstrucție a porțiunii Chișinău-Soroca de pe traseul M2, unde lucrările au loc cu ajutorul investițiilor străine. Împrumutul va fi oferit în trei tranșe, în funcție de progresele obținute.

Premierul a declarat că desfășurarea proiectelor va fi monitorizată strict în ce privește transparența financiară și respectarea calității.

„Astfel vom putea asigura că fiecare cent este investit cu maximă eficiență. Este o investiție în economia Moldovei, în proiecte cu efect social care au drept scop pregătirea muncitorilor calificați”, a adăugat Premierul.

Până în prezent, BERD a semnat 100 de proiecte investiționale în Republica Moldova, în sumă totală de 897 de milioane de euro. Acestea cuprind domeniile energetic, transporturi, activitatea economică agricolă, industria și sectoarele bancare.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/berd-ofera-un-imprumur-de-150-de-mln-de-euro-pentru-drumurile-din-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19