Astăzi, mai multe benzinării din capitală au majorat prețurile la combustibil.Preţul benzinei a crescut în medie cu 40 de bani, iar cel al motorinei – cu 60 de bani, scrie jurnal.md.
Un litru de benzină cu cifra octanică 95 costă acum 16 lei şi 15 bani. Preţul motorinei a crescu de la 13 lei şi 25 de bani la 13 lei şi 85 bani pentru un litru.Companiile petroliere dau vine pe majorarea preţurilor de import şi a cotelor accizelor la importul acestor produse, prevăzute în noua politică bugetar-fiscală pentru acest an.
Un alt factor care a cauza scumpirea ar fi şi deprecierea cursului monedei naţionale faţă de dolarul american.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…