Cinci dintre cele mai mari companii petroliere au scumpit benzina, în ultimele două zile, cu peste 65 de bani per litru, la numai trei săptămîni după ce au majorat preţul cu 50 de bani/ litru. Prețul la pompă la cea mai solicitată benzină Premium A95 a ajuns la 18,3 lei per litru, informează MOLDPRES.
Aceasta este a şasea modificare a prețurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere în anul 2015. Pe parcursul lunii ianuarie prețurile la benzină s-au diminuat, faţă de luna anterioară, de trei ori succesiv în medie per total cu 5,2 la sută. În luna februarie prețurile la benzină au fost modificate de două ori, prima dată acestea s-au majorat, față de luna ianuarie, în medie cu 4,6 la sută, iar a doua oară s-au micșorat în medie cu 1,1 la sută. Nivelul prețurilor la benzină a rămas neschimbat pînă în decada doua a lunii iunie, cînd benzina s-a scumpit în medie cu 2,9 la sută şi a ajuns să coste 17,8 lei per litru.
Companiile petroliere invocă drept cauze principale ale scumpirii benzinei majorarea cotațiilor PLATT’S la produsele petroliere, a preţurilor de import şi a cotelor accizelor la aceste produse, precum și deprecierea cursului oficial și comercial al monedei naționale față de dolarul SUA.